Mărturie a vechimii edificiului este şi piatra de mormânt a jupâniţei Vişa, pe care este inscripţionat anul 1525, al trecerii ei la Domnul.
Manastirea Valea Manastirii
Biserica „Sfânta Treime”
Ctitoria voievodului Radu Paisie (1535–1545), Mănăstirea Valea Mănăstirii, având hramul „Sfânta Treime”, este situată în comuna Ţiţeşti, satul Valea Mănăstirii (fost Dezrobiţi).
Descoperirile arheologice din 1969 au stabilit că actuala biserică a fost construită pe locul uneia mai mici, din lemn, datând de la sfârşitul secolului al XV-lea.
”Un loc linistit, parca intr-o alta lume. Biserica este superba, iar slujba tinuta de parinti este deosebita. Recomand tuturor celor care cauta o clipa de liniste si de comunicare cu Dumnezeu
Legenda spune că domnul ctitor, urmărit de duşmani, a intrat cu însoţitorii săi pe valea Ţiţeşti şi a înaintat pe firul apei până unde este situată mănăstirea, spre a se ascunde; el a făgăduit că va înălţa aici locaş de închinare, dacă va scăpa cu viaţă. Voievodul şi însoţitorii lui s-au salvat, trecând culmea dealului spre Davideşti, pe Argeşel. Urmând făgăduinţei, domnul va înălţa această.
Locaşul a fost refăcută din zid, în 1535, de către Radu Paisie voievod (1535–1545), nepotul lui Vlad Călugărul, fiul lui Radu cel Mare. Tabloul votiv îl înfăţişează pe latura vestică a pronaosului, fiind menţionat şi în pisania din naosul bisericii, repictată la mijlocul secolului al XIX-lea. Altarul şi naosul bisericii s-au zugrăvit în 1548, în vremea lui Mircea Ciobanul, iar pronaosul a rămas nepictat, având funcţia de tindă. La 8 mai 1623 a fost închinată mănăstirii Sfântul Mihail din Eparhia grecească Poganiani din Rumelia, fapt ce va duce, ulterior, la decăderea mănăstirii. În 1746, egumenul Damaschin dispune pictarea pronaosului. Atunci se rezugrăveşte şi restul bisericii, prin osteneala fostului egumen Partenie. Partenie, egumenul, conduce o delegaţie la Moscova pentru a cumpăra mobilier şi icoane împărăteşti, iar în anul 1796 adaugă bisericii pridvorul, împodobit cu o frumoasă frescă, ce înfăţişează Judecata de Apoi. În 1846, în timpul lui Gheorghe Dimitrie Bibescu şi a mitropolitului Neofit, se realizează turla bisericii, se restaurează pictura şi este reparată tâmpla, de egumenul Ioanichie Polidor.
Ultima reparaţie s-a făcut în anul 1967. Biserica, de plan triconc, urmează principiile şcolii sârbeşti moştenite din veacul al XIV-lea: naosul în formă de treflă, cu turla în centru şi pronaosul pătrat, boltit semicilindric. Decorul exterior are caracterele bisericilor din vechiul stil, însă nu se găsesc firidele care decorează în general faţadele. Avem aici, numai asize orizontale de cărămidă aparentă, alternând cu cele tencuite. În arhitectura bisericii nu se regăsesc nici soclul, nici brâul orizontal. Cornişa este formată din cărămizi aşezate în dinţi de ferăstrău. Ferestrele sunt înguste şi lungi cu chenare de piatra simplă, având la partea superioară o mică rozetă. Cele trei straturi ale picturii bisericii sunt vizibile în naos şi altar. Primul strat este din 1548, din vremea lui Mircea Ciobanul, al doilea din 1746 iar ultimul din 1846. Podoaba interioară a bisericii este tâmpla sculptată în lemn din sec. al XVIII-lea, din timpul lui Constantin Mavrocordat. Astăzi, biserica de mir şi-a recăpătat statutul de mănăstire.
Imagini din interiorul Mănăstirii Valea
