Skip to main content

Scurtă descriere a proiectului

Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Mănăstirii Valea

 

În data de 03.06.2026, a fost semnat Contractul de finanțare nr. 819 între Mănăstirea Valea, în calitate de Beneficiar, și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, pentru finanțarea proiectului intitulat „Restaurare, consolidare și punere în valoare a Mănăstirii Valea, cod SMIS 335270.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea 6: O regiune atractivă, și răspunde Obiectivului specific 5.2: Promovarea dezvoltării locale integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în alte zone decât cele urbane, fiind derulat în cadrul Apelului de proiecte PRSM/380/PRSM_P6/OP5/RSO5.2/PRSM_A40.

Locul de implementare al proiectului este în satul Valea Mănăstirii, nr. 33, comuna Țițești, județul Argeș, iar perioada de implementare este de 41 de luni, respectiv între 04.06.2026 și 03.11.2029.

Valoarea totală a proiectului este de 6.983.844,20 euro, din care:

  • Finanțare nerambursabilă: 6.785.891,97 euro, alcătuită din:
    • Bugetul UE: 5.768.008,17 euro;
    • Bugetul Național: 1.017.883,80 euro.
  • Contribuția beneficiarului: 197.952,23 euro.

Proiectul are ca obiectiv general sprijinirea dezvoltării durabile a județului Argeș, prin restaurarea, consolidarea și promovarea Mănăstirii Valea, contribuind la protejarea patrimoniului cultural, creșterea atractivității turistice și stimularea dezvoltării durabile în regiunea Sud-Muntenia.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Restaurarea și consolidarea Bisericii „Sf. Treime”, „Cuvioasa Paraschiva”, Clopotniței și Zidului de incintă din cadrul Mănăstirii Valea, incluzând lucrările necesare pentru adaptarea acestora pentru valorificare turistică și asigurarea conservării durabile, conform standardelor actuale.
  2. Promovarea și valorificarea turistică a Mănăstirii Valea prin activități de marketing și informare, pentru creșterea vizibilității și a numărului de vizitatori, contribuind la dezvoltarea turismului și consolidarea imaginii județului Argeș ca destinație de interes cultural și religios.

Prin implementarea proiectului se urmărește obținerea următoarelor rezultate:

  1. Conservarea și îmbunătățirea imaginii Mănăstirii Valea prin restaurarea și consolidarea Bisericii „Sf. Treime”, „Cuvioasa Paraschiva”, Clopotniței și Zidului de incintă, asigurând un aspect adaptat valorificării turistice.
  2. Creșterea vizibilității Mănăstirii Valea, ca urmare a implementării activităților de promovare și marketing, atrăgând un număr mai mare de turiști și consolidând poziția județului Argeș ca destinație de interes cultural și religios.
  3. Creșterea anuală cu cel puțin 6,5% a numărului de vizitatori la Mănăstirea Valea, ca urmare a implementării proiectului, sprijinind dezvoltarea turismului cultural și religios și generând beneficii economice pentru județul Argeș.

Impactul proiectului: Proiectul contribuie la conservarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural din județul Argeș, la creșterea atractivității turistice a zonei și la promovarea turismului cultural și religios în regiunea Sud-Muntenia.

Pentru informații detaliate despre Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, vă invităm să vizitați https://2021-2027.adrmuntenia.ro/, iar despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, puteți accesa https://mfe.gov.ro/.